🟢 Înainte de eveniment:
- să verifice programul firmei de pe site/calendar
- să nu bea ca porcul până dimineața
- să își organizeze timpul și alarmele pentru a doua zi astfel încât să se încadreze în program
- să se asigure că poate și are cu ce să ajungă în locație sau depozit, fie cu mașina firmei sau mașină personală/bolt
- dacă cine citește se ocupă de lumini, să ia legătura din timp cu luministul care o să fie la evenimentul ce urmează montat ca să primească plotul cu adresele si poziționarea luminilor
🟢 În ziua cu evenimentul
- să fie punctual la întâlnirea cu colegii
- dacă este șofer să se asigure că microbuzul are suficient combustibil pentru drumul pe care urmează să-l facă
- dacă este șofer sau nu trebuie ca înainte de a pleca la drum sa faca ordine in habitaclul microbuzului, sa nu fie sticle pe jos sau hartii/gunoaie
🟢 Încărcare
- la cutiile care se culcă roțile cu frână trebuie să fie în partea de sus, ca să nu incomodeze la manipulare și să nu zgârie podeaua dubei
- cutiile care se stachează trebuie sa fie aranjate în așa fel încăt să existe un sprijin pe toate părțile, ca în curbe, frânări sau accelerări să nu se răstoarne
- ordinea de încărcare trebuie făcută în așa fel încât la descărcare echipamentele să fie disponibile în ordinea în care se montează în locație
- trebuie încărcat ca la descărcare să fie la îndemână traversele, picioarele și cutia de elemente deschelă
🟢 În timpul drumului
- a se evita condusul agresiv, nu ce cară cartofi cu duba
- a se evita vitezele mari in curbe, cand duba e încărcată centrul de greutate este situat foarte sus față de sol
- recomandat este să se citească încă odata fișa postului, bineînțeles de către cei care nu conduc
- În mașină, spre finalul drumului către destinație, este momentul să vă terminați poveștile, cei mai buni tehnicieni sunt cei care tac când lucrează, pentru că din păcate bărbații nu pot și lucra bine și vorbi bine în același timp, doar femeile au atenția distributivă.
🟢 Descărcare
- la descărcare trebuie avut grijă când se deschide ușa din spate, astfel încât să nu cadă pe voi echipamente care s-au deplasat în timpul transportului
- cutiile descărcate nu se depozitează pe spațiul unde se va monta
- Cănd se împing cutiile care au înălțime mare trebuie ținut cont că au un centru de greutate ridicat și se pot răstura foarte repede, de asemeni în momentul în care se trece peste pragul ușilor trebuie încetinit și acordat atenție pentru a nu zgăria, lovi sparge ușile locației
- În perioada în care sunteți în locație vă rog să vă purați frumos cu personalul locației respective
🟢 Montat
- ordinea montajului este: lumini / sunet / efecte speciale
- La sunet se dă bandă cablurilor ce urcă pe stativele de boxe și se verifică ca difuzoarele bașilor să fie în același plan cu cele ale topu-urilor
- când se bate schela se verifică NEAPĂRAT existența agrafelor introduse în cuie
- La lumini (la aparatele propriuzise) se verifică ATENT dacă clema este bine prinsă de corpul aparatului
- Se verifică atent distanța dintre lumini, sfatul meu: mereu să începeți din extremități înspre mijlocul schelei
- Pentru aranjamentul luminilor Cameo 600RGBW vă rog frumos să folisți aplicație de nivel, cu înclinație de 13 grade, de asemeni să fie drepte în raport cu schela (aplicația o aveți deja instalata cei cu iPhone, se numește MEASURE )
- Se verifică ca și cablurile ce urcă pe schelă să fie aranjate bine dpdv vizual
- Mașinile de fum vertical se montează în așa fel încât să nu fie în calea invitațiilor când dansează/joacă. Să fie dincolo de planul definit de partea frontală a celui mai în față echipament.
- Pentru adresarea corectă a luminilor, verificați PAGINA CU ADRESELE
- se depozitează case urile goale în locație sau microbuz
🟢 Probe echipamente
- Dacă ordinea operațiilor vă permite prima dată ar trebui probat sunetul, ATENȚIE la volum MIC, doar DJ-ul sau artistul dă tare, nu dau explicații aici de ce că ar fi prea mult de scris. Probele pentru sunet sunt necesare doar ca să ne convingem că mixerul, amplifcatoarele și boxele sunt conectate corect între ele și ca sunt funcționale.
- Dacă după proba de sunet se face probă de lumini, se opresc OBLIGATORIU amplificatoarele, nu dau explicații aici de ce că ar fi prea mult de scris.
- NICIODATĂ nu se pornesc în același timp sunetul și luminile
- Pentru proba luminilor, trebuie să comunicați cu luministul de la evenimentul pentru care montați astfel încăt luminile să fie adresate după specificațiile luministului, și după adresare să vă asigurați că totul este corect adresat și funcțional, anul ăsta am dat jos foarte multe schele la evenimente din cauză că nu erau adresate corect.
🟢 Confirmare vizuală
- Se trimite o poza pe grup cu set-up ul astfel încât să o vadă toată lumea și să se poată corecta în acel moment eventuale greșeli de poziționare a echipamentelor
🟢 Demontat
- tehnicienii trebuie să fie punctuali la ora transmisă de luminist
- tehnicienii care vin în locație să se retragă discret undeva unde să nu atragă atenția invitațiilor care mai sunt în petrecere, nu este ok ca tehnicienii să stea în spatele luministului sau al DJ-ului, nu dau explicații ca n-am timp.
- se coboară schela, un singur tehnician se ocupa de decablatul schelei, si de introducerea aparatelor in case uri
- alti 2 tehnicieni aduc case urile goale în zona schelei, si le deschid pt ca tehnicianul care se ocupa de schelă să poată pună aparatele în case urile respective
- În perioada de timp în care tehncianul se ocupă de schelă, cei doi tehnicieni din totalul de 3, vor transporta boxele in microbuz (se începe cu basii, apoi cu boxe)
- după ce lumnile de pe schelă sunt depozitate în cutii, același tehnician care s-a oupat de lumini va de monta și schela, iar apoi picioarele schelei, perioadă în care ceilalți 2 tehnicieni vor căra la microbuz case-urile cu luminile
- La plecare se verifică dacă au rămas pe sub perdele sau sub scenă cabluri sau echipamente
- Se iau și se aruncă toate gunoaiele existente in zona cu tehnicul (șervețele, baterii, bandă gafa)
CONFIRMARE DE IMPLEMENTARE
IMPORTANT:
- doar evenimentele confirmate sunt plătite
- confirmarea trebuie să fie făcută înainte de a începe sarcinile pentru respectivul eveniment